De ceva timp mă străduiesc să îmi simplific viața, relațiile, proiectele, casa, să reduc obiectele care mă înconjoară, ca o reacție la abundența de tot, de știri, informații de care nu am nevoie, emoții, nervi, mailuri, tot felul de lucruri de făcut, de ținut minte, de rezolvat, care îți tulbură pacea minții și te țin deoparte de ceea ce contează cu adevărat pentru tine și, până la urmă, de cine ești tu, cu adevărat. De viața ta.

Acest proces de rafinare, de distilare a început acum mai bine de zece ani. Anul trecut am citit Arta simplității, de Dominique Loreau, și a devenit conștient și mai eficient. În plus, nu m-am mai simțit singură, am regăsit această preocupare și la alții. Ba chiar o mișcare.

Simplitatea pe care, instinctiv, întotdeauna am agreat-o în farfurie am regăsit-o cu bucurie citind Arta Frugalității și a Voluptății. Dominique Loreau reia aici ideile privind alimentația din Arta Simplității, le dezvoltă și le aprofundează în domeniul culinar. Franțuzoaică cu mulți ani trăiți în Japonia, ea aduce în carte experiența simplității japoneze, de fapt bogăția în simplitate. Condimentăm mai puțin, pentru a înțelege și a simți gustul primar, adevărat, al unui avocado copt. Pentru a simți gustul fiecărui măr, pentru că au, nu-i așa, gusturi diferite fiecare. Apa de băut are, bineințeles, un gust diferit de la o sursă la alta. Această subtilitate a gustului o regăsim prin simplitate.

Am auzit aici prima dată vorbindu-se de fadoare, cu referire la gustul aparent fad al bucătăriei japoneze. Poate e un paradox, dar asta aduce bogăție, subtilitate în gust. „Înțeleptul savurează non-savoarea.” – Lao-Tseu.

Cu riscul de a ignora o întreagă industrie culinară a combinațiilor, rețetelor, votez pentru simplitate: alimentele în starea lor naturală sau cât mai aproape de starea lor naturală, combinații puține, dar rafinate, o singură proteină la masă, ceva crud la fiecare masă, trei mese pe zi sau chiar două, dacă nu ai nevoie de mai mult.

Să nu facem din mâncare un scop, din bucătărie un loc în care să ne refulăm frustrările și să căutăm satisfacția în cantitatea cu care ne recompensăm în farfurie.

„O grădină mică și câteva smochine, puțină brânză și, alături, trei sau patru prieteni – asta era opulența pentru Epicur.” – Nietzsche, Călătorul.

Să mâncăm puțin, dar bine, în sensul de cel mai bun. Să alocăm timp mesei, degustării. Să pregătim mâncarea cu atenție, cu grijă, cu o precizie a mișcărilor, ca într-un ritual. Chi-ul – energia vie – este aburul care se ridică deasupra orezului, spun asiaticii.

„Dinaintea zorelelor

stau și mănânc

o masă frugală.”

BASHO, haiku