Spectacolul “Cafeneaua”, adaptare a piesei “Wally’s Café” de Sam Bobrik și Ron Clark, în traducerea Maricăi Beligan, este un regal actoricesc, prin jocul extraordinar de exact al lui Horațiu Mălăele, Danei Dogaru și al Emiliei Popescu, pe baza unui text extraordinar, o introspecție profundă asupra sensului vieții noastre pe pământ, asupra așteptărilor, speranțelor, realizărilor și nerealizărilor, a viselor împlinite. Sau nu.
Spectacolul îi surprinde pe cei trei protagoniști – Louise (Dana Dogaru) și Wally Murdock (Horațiu Mălăele) și Janet (Emilia Popescu) și în trei etape de vârstă situate la 20 de ani distanță, la 30, 50 și 70 de ani. “Cafeneaua” este o reflecție introspectivă, binevoitoare și amară asupra trecerii timpului, asupra visurilor neîmplinite, asupra sensului vieții. “Cafeneaua” este despre așteptare, speranță, împlinire și neîmplinire, sens și nonsens. Totul este scăldat într-un umor binevoitor, într-o autoironie dulce și reconfortantă. Autorii și regizorul (Horațiu Mălăele) își privesc personajele cu simpatie, cu bunăvoință, cu înțelegere asupra naturii noastre efemere și imperfecte.
Senzualitatea dulce a acestui spectacol este senzualitatea dulce a vieții, a existenței noastre efemere, a fiecăruia dintre noi.
Întrebat cât va mai juca acest spectacol, Horațiu Mălăele a spus că până când va muri, și puțin după aceea. Este un spectacol care curge ca viața, pe nesimțite, clipă după clipă, zi după zi, până când nu mai rămân zile, însă rezervorul de speranțe și visuri rămâne intact, ca și cum am fi niște copii ai speranței, cu ochii proaspăt deschiși asupra vieții, în ciuda trupului și timpului epuizate.
Am plâns după “Cafeneaua”, așa cum a plâns și Emilia Popescu la finalul piesei, când aplauzele au invadat spațiul scenei Teatrului Național. În sfârșit, pot spune cu toată convingerea că am văzut pe scena Teatrului Național un spectacol demn de această scenă, prima scenă a țării, după mai multe încercări care mi-au lăsat un gust amar.
Emilia Popescu, Horațiu Mălăele și Dana Dogaru au făcut în reprezentația din 5 septembrie 2016 un joc de excepție, care ne-a mișcat deopotrivă și pe ei, actori, și pe noi, simpli spectatori în Sala Mare a Teatrului Național, dar actori principali în viața noastră, a fiecăruia dintre noi.
Info: Spectacolul „Cafeneaua“ a avut premiera la Teatrul L.S. Bulandra în 1997, unde s-a jucat până în 2009, devenind un spectacol cu o longevitate și o popularitate record. S-a mai jucat apoi și pe alte scene, revenind după doi ani de pauză, în vara anului 2013, pe scena Palatului Național al Copiilor. Pe 31 iulie și 1 august 2016 au avut loc la Teatrul Național I.L. Caragiale din București două reprezentații speciale pentru aniversarea actorului și regizorului Horațiu Mălăele, născut la 1 august 1952. O altă reprezentație este programată pentru 26 septembrie, la Teatrul Național.