Daca te uiti la tv, vremea nu e niciodata asa cum ar trebui sa fie. Ba e mai cald, ba e mai frig decat reperul absolut… sfanta medie!

Uitam ca „media” este o medie aritmetica a unor temperaturi individuale, si ca trebuie sa ai un mare noroc sa pice temperatura exact pe medie. Luna octombrie nu va putea avea niciodata aceeasi temperatura de pe 1 pe 31, toate vor fi peste sau sub medie. Si cu anii e la fel. Surpriza, nu e nimic in neregula!

De fapt, e o gaselnita a prezentatorilor meteo pentru a ne transmite ca si cu vremea e ceva in neregula, in linie cu toate celelalte stiri nasoale pe care ni le serveste toata media dimineata, la pranz si seara. O zi in care temperatura e cu 0,5 grade peste sau sub media lunii este o frumoasa zi perfect in regula, de care ar trebui sa ne bucuram cu varf si indesat!!!

E gresit si locul unde ploua sau sunt inundatii. E vina vremii! Pana la urma, astea au fost de cand lumea. Doar ca acum informatia circula si ajunge la mine.

Pe de-o parte e bine, pentru ca se formeaza o constiinta si o solidaritate planetara, pe de alta ne incarcam cu emotii care nu sunt ale noastre, ci doar induse, manipulate in noi. Si pe care de cele mai multe ori nu le putem influenta. 

Astfel, montati de media si de notificari, suntem suparati pe vreme inca de dinainte de a trage perdelele si a deschide geamul.

Pe mine nu ma deranjeaza vremea, pentru ca oricum nu pot sa o influentez. E mult mai simplu si mai confortabil sa-ti placa vremea de fiecare zi, asa cum e, pentru ca in majoritatea zilelor este chiar perfecta.

Bine, poate am eu, personal, noroc :) – imi place si iarna, si primavara, si vara, si toamna. Și ploaia, si vantul, si soarele, si ninsoarea. Si ceata are farmecul ei, atunci ies cele mai frumoase poze… Poate in 365 de zile pe an sa fie una care sa nu-mi placa, dar sincer nu mi-o amintesc…

In concluzie, ma declar… meteoindependenta!

Tu cum stai cu… meteoindependenta?!

Si doi, e responsabilitatea ta!

E cam dur spus, recunosc, pentru ca suntem invatati sau ne este mai confortabil sa invinovatim orice si pe oricine. Tara, guvernul, vremea de afara, stirile negative si media, politicienii, sotia, copilul care nu e asa cum trebuie si face totul pe dos, copilaria noastra, bataile primite, istoria, varsta, corpul, infatisarea, nedreptatea, nenorocul, parintii…

Da, parintii, care de cele mai multe ori au facut tot ce au putut, inclusiv palma la fund data acum 31 de ani si 5 zile, ca sa te creasca cum au putut mai bine. Si da, pentru asta e greu sa-i ierti.

Fiecare dintre noi poate face o lista in cel putin zece puncte pentru care se simte nefericit. Sau poate spui ca si esti nefericit, nu doar ca te simti.

Incep eu: oamenii sunt rai, azi am de munca in loc sa fiu pe plaja ca prietena mea Madalina de pe FB, in loc sa dau jos 2 kg am pus jumatate, mi-am facut o programare aiurea din neatentie si trebuie sa ma duc iar, Universul conspira parca sa nu imi iasa nimic si asa mai departe.

Dar daca le scrii pe hartie si incerci sa te uiti din afara vezi ca: nu toti oamenii sunt rai, multi sunt buni, inclusiv tu; pot sa ma duc la sala si sa beau apa in loc sa mananc ca sa corectez aberatia de greutate; pot sa nu dau atentie unor mizerii care ar putea sa imi strice ziua si in schimb sa ma bucur de vremea rece si frumoasa de afara si de copacii inghetati samd.

E ok sa fii suparat, trist sau prost dispus. Altfel, cum se vor mai vedea zilele vesele si bune?! Viata trebuie savurata cu toata paleta ei de experiente si emotii. Exista insa o voluptate a nefericirii pe care e important sa o constientizezi. Si sa intelegi ca zilele ti le construiesti tu. Ca fericirea nu vine pleasca, e treaba ta. E responsabilitatea ta. O muncesti si ti-o construiesti.

Spor la treaba!

Casa in care locuim nu este numai un adapost de ploaie si de iarna, ci este barlogul nostru, locul unde ne incarcam cu energie si unde ne construim familia, indiferent de cati suntem.

Casa este acasa, sentimentul care va ramane adanc inradacinat in memoria afectiva a copiilor si ceea ce ei vor replica mai tarziu, in vietile lor.

Casa se schimba, evolueaza odata cu noi. Este un organism viu, care ne respira personalitatea si preocuparile, care trebuie sa ne ajute sa respiram liber, nu sa ne impiedice si sa ne incarce sau pe care sa o ducem in spate. Ba dimpotriva, sa fie mediul nostru in care sa ne simtim cel mai bine, unde sa ne putem odihni, retrage si insanatosi. Trebuie sa fie un loc al pacii mintii.

De aceea, trebuie sa o tinem permanent la zi, sa o adaptam permanent la ceea ce suntem si la ce am devenit. Sa facem loc preocuparilor pe care le avem, sa lasam la o parte ceea ce nu ne mai defineste, sa renuntam fara regrete la ceea ce nu ne mai este de folos.

Casa noastra nu este un depozit, o sala de expozitie, un loc in care sa ne expunem trofeele si sa ne etalam orgoliile, un cos de gunoi. Atentie, daca decelam o trasatura a casei, sa reflectam daca nu cumva noi suntem asa, si poate ne e greu sa recunoastem. Casa noastra ne arunca in fata ceea ce suntem chiar noi.

Casa ta esti chiar tu!

Am ani buni de cand tot simplific, si asta s-a dovedit o munca mai grea decat sa aduni, sa complici si sa infloresti. Simplificarea lasa loc, iti lasa loc sa fii ceea ce esti, sa devii ceea ce esti, sa cresti si sa te dezvolti.

Am inceput cu carti care au trezit in mine aspiratia de spatiu, de aer, pentru ca ma sufocam, inclusiv la propriu. Lise Bourbeau, Louise Hay, Dominique Loreau cu a sa „Arta Simplitatii” mi-au confirmat in cuvintele lor ceea ce simteam de ani buni.

Procesul aruncarii, al desprinderii de ne-esential nu a fost usor – lucrurile plecau, ma desparteam de ele sertar cu sertar organizat si raft cu raft, dar mai stateau prin apropierea usii cu zilele, uneori si una – doua saptamani. Ma desparteam greu de ele – erau amintiri, greutati pe care le caram in spate si cu care ma obisnuisem, lucruri pe care mi le dorisem si in care investisem energie si bani… Plecau greu, dar pana la urma plecau.

Credeam atunci cava fi un proces care se va termina candva. Iata ca sunt ani buni si nu, nu s-a terminat, si pare ca va dura… Acum nu mai sper sa se termine, pentru ca ma bucur, cumva, de procesul in sine, il savurez.

Ideea nu e sa creezi spatii noi in care sa aduni lucruri si sa incapa cat mai multe, ci sa creezi in jurul tau un spatiu fluid, liber, benefic, in care sa circule energiile tale bune, asa cum le simti si cum le vrei si cum esti, de fapt. Sa lasi loc pentru proiecte noi, pentru experiente noi, pentru eul tau, cel nou…

Sunt ani de cand simplific. Nu e de ieri, nu e de anul trecut, nu e nici macar de acum cinci ani. E un proces, nu e o destinatie. Lucrurile vin si pleaca, se organizeaza in jurul nostru obiectele, gandurile, ideile… Ideea e sa te descoperi pe tine insati/insuti si sa te creezi. Iar simplitatea vine bidirectional – si dinauntru spre in afara, dar si din afara spre inauntru… E un proces pe care nu il poti accelera, pentru ca ducem fiecare cat putem… Ritmul si profunzimea procesului tine de noi. Te ajuta sa incepi din afara – cu un sertar, cu un dulap, cu sarcini si idei parazite, inutile, de care de fapt te-ai desprins demult, doar ca nu ai constientizat inca…

Te invit sa fim impreuna in aceasta calatorie – scriu doar ce am trait, ce am experimentat, ce am inteles… Nu mi-e frica sa spun ce nu stiu, ce nu am inteles sau sa recunosc cand am dubii…

Te invit la o calatorie alaturi de mine, sub deviza – Gandeste, Actioneaza, Inspira! 😊

Un An Nou mai simplu!