Alergăm după zilele frumoase, dar uităm că ele au relevanță mai ales când experimentăm și zile mohorâte. Alergăm după fericire, dar uităm că ea are sens și implinire numai alături de zilele triste și amare. Lumina e pusă în valoare de umbră și umbra de întuneric. Da, și invers.
Ne-am bucurat de o toamnă lungă și însorită până la momentul în care a ajuns să ne sperie. E deficit de apă în sol, au secat unele râuri. Suntem obisnuiți să spunem că nu ne place ploaia, pentru că ne ține în casă, dar începem să o reevaluăm prin absență. Am avut revelația aceasta când un mare profesor israelian, Jean Askenasy, specialist în creier, venit în România într-o vizită de câteva zile, mi-a mărturisit perspectiva lui – că și-ar fi dorit mult să plouă și cât de mult îi place ploaia. Eu dimpotrivă, mă bucuram pentru el că a prins vreme bună și n-a plouat. Dar iată că „vreme bună” înseamnă cu totul altceva pentru fiecare dintre noi. Pentru el, fericirea era când plouă.
În fine, azi, la final de octombrie, e urât și stă să plouă. Este o vreme închisă, mohorâtă, cu lumină puțină și umezeală în aer. Care îmi confirmă cu bucurie că lucrurile sunt așa cum le știam dintotdeauna. E toamnă, frig și stă să plouă. Frunzele s-au chirchit pe ramuri. Aurul de ieri s-a stins într-o aramă cenușie, coclită. E așa, un fel de pâclă care filtrează lumina zilei de azi, încă tinere.
Este o zi splendidă de toamnă.