Poate parea o problema prea filozofica, dar defineste raportarea noastra in general la experiente si la lucruri, la obiecte si relatii, de fapt la tot ce ne inconjoara.

Mult timp am fost definita de a avea. Mi-era greu sa o recunosc, de fapt nici nu acceptam asta, nu recunosteam asta, si eram perfect sincera in ceea ce spuneam. Cum sa fiu definita de „a avea”? de posesiuni? de ceva atat de terestru, si nu de idealuri si aspiratii inalte?!!!

De fapt, cautam ancore. Cautam asigurari. Cautam garantii. Stiam ca nimeni nu mi le poate da, dar stiam asta la nivel mental, constient, declarativ, dar nu integrat, in adancul sufletului. Aveam impresia ca daca am mai multe – joburi, bani, lucruri, mobile frumoase, voi fi mai sigura, mai asigurata, copii mei mai asigurati si totul va dura cat mai mult si mai sigur.

Intr-o buna zi, pe 15 august 2015, am avut un accident si puteam ca intr-o clipa sa nu mai fiu. Fecioara Maria m-a protejat de ziua ei si iata ca astazi sunt bine, ma bucur in fiecare zi de darul vietii. Lectia a fost ca viata este un Dar. Ca ziua de azi este un dar si intr-o clipa se poate schimba totul. Ca nu exista asigurari. Ca singura certitudine este Acum. 

Si ce iei cu tine?! Nimic din ce ai muncit, ai adunat, ai creat. Doar experientele, constiinta, cresterea cunoasterii pe care ai reusit sa o aduni. Si ceea ce ai daruit, ai risipit, ai inspirat.

Daca acum trebuie sa iesi din casa in flacari, intr-o clipa, ca sa iti scapi viata, pe ce pui mana? ai cu adevarat nevoie de ceva? Doar copilul tau in pijamale, de altceva nimic. Calugarii budisti au intr-o cutiuta legata la gat tot ce au nevoie.

Ceea ce este cu adevarat important duc cu mine.