Cineva expert in online mi-a spus recent că am un continut foarte bun dar îmi „îngrop” articolele. Nu sunt puse in valoare, nu le scot in fața ci le las micuțe, după miște titluri cuminți, modeste, să fie descoperite de cititorii avizați și perseverenți.

Ori această abordare e ZERO din punct de vedere al marketingului și PR-ului. Trebuie scoase la lumină și, pentru a lua ochii, trebuie îmbrăcate în lame-uri strălucitoare. Îmi amintesc că atunci când lucram la Adevărul îmi plăcea să strecor înainte de final, ca un premiu pentru cititorul care ajungea până acolo, o informație interesantă, un lucru în plus, un comentariu pe care îl consideram interesant sau făceam, chiar eu, o legătură specială cu un context anume. Era premiul pe care i-l ofeream cititorului pentru că a ajuns acolo, bine ascuns în economia știrii.

Mi-am adus aminte de asta când specialistul mi-a făcut analiza site-ului și a ajuns la concluzia că îmi „îngrop” articolele. Chiar dacă le dau liber în online, să se împrăștie la liber pe net și în univers, totuși le țin în același timp mici, aproape de mine, acoperite bine sub o haină cuminte.

Le țin ca pe niște copii care îmi doresc să rămână mici, să nu zboare, să nu fugă de mine, să înflorească alături în niște glastre în fereastră, în loc să devină copacii care ar fi meniți să fie. Mi-e frică să nu se verse departe de mine în oceanul internetului, să-mi fie în continuare aproape, ca într-un sipet în care le pun și le închid bine cu cheia. Iar sipetul mi-l țin în brațe.

De fapt sunt comorile mele, dar ele sunt destinate să circule, să schimbe ceva în lume, în oameni, și nu pot schimba mare lucru dacă le țin în cutie, sub pat. Trebuie să le schimb hainele, să le fac să strălucească și să le dau liber să umble și să îmbogățească, atât cât pot, lumea.
Continue reading →