Ia românească e nelipsită din bagaj când plec în străinătate, și lumea mă întreabă de unde o am și se miră cât de frumoasă e. Cele mai proaspete amintiri le am de la Chicago, unde am fost oprită pe stradă și întrebată de unde mi-am luat „bluza” pe care o port. Eheeei, far away, din România, de unde altundeva!

Am văzut ia noastră și în albumele de artă la care mă uitam în copilărie, și am văzut-o și în direct, la Paris, pe pânza semnată de Matisse și intitulată atât de frumos: La blouse roumaine! :Și Brigitte Bardot a purtat-o când a împlinit 40 de ani, parcă. Era o ie cusută cu rosu, bogat decorată.

Acum, ia românească e redescoperită și de casele de modă, dar și de oamenii de pe stradă, de românce, pentru că văd din ce în ce mai multe ii.

Bunica mea din partea tatălui, maica – cum îi zceam, de pe Muscelurile Câmpullungului, a purtat toată viața numai costumul popular. Avea ii și fote pentru toate ocaziile, se încingea cu brâu și îmi amintesc cum a plecat și pe ultimul ei drum tot în costumul popular, ales cu grijă dinainte. Mi se părea atunci, copil, puțin ciudat, dar cât mă emoționează acum această fidelitate castă. Cămeșile erau țesute și cusute de ea însăși.

Bunica mea din partea mamei, mamau, care avea mâinile cele mai dibace pe care le-am întânit vreodată, ne-a lăsat nouă, nepoatelor, câte o ie brodată de mâinile ei care nu se odihneau niciodată. Dar niciodată! Ia mea e mai serioasă, cu broderie neagră, cu trandafiri care se încolăcesc și cu mărgele de sticlă colorate cusute printre petale. Îmi amintesc și acum cum cosea la ea când ieșea pe câmp cu găinile, la iarbă, păzindu-le să nu le ia vulpea, gândindu-se că ia îi va supraviețui și cât de frumos îmi va sta purtând-o, mare.

Din fericire, ia nu mai e un obiect de lux, cum era până acum ceva timp, un exponat de lux în magazinele de suveniruri, de unde abia străinii dacă și-o pot permite. A coborât în stradă, printre noi, și-a găsit loc în traiul nostru zilnic, în hainele noastre de zi cu zi. Și-a găsit locul și se asortează cu pantalonii și cu fustele moderne.

Ne tot plângem că nu ne mai supraviețuiesc obiceiurile, că nu știu cine n-a făcut nu știu ce la nivel de stat și de Guvern. Dar uităm că obiceiurile supraviețuiesc prin noi înșine, prin noi toți, și e alegerea noastră, a fiecăruia, dacă sărbătorim Valentine’s Day sau Marțișorul.

La Chicago, la hotel, la check out – purtam iar o ie. Și recepționera m-a recunoscut după ie că sunt din România, pentru că ia noastră semăna cu costumul lor popular. Era ucraineancă, venită de doi ani în State. Am discutat ușor minute bune, imediat discuția s-a legat, mi-a spus că Ucraina a pierdut milioane de oameni în ultimii ani, după evenimentele cu Rusia. Mda, tot așa, și noi am pierdut 4 milioane de români după Revoluție. Care n-or să se mai întoarcă niciodată. I-am pierdut și pe ei, prezentul, și pe copiii lor, viitorul. Chiar dacă o generație o să mai poarte totuși ia.